Școală, educație și piață a muncii

Fără a postula vreun extremism sau a revendica o teorie totalizantă, la nivelul societății există o formă de selecție, de autoreglare și organizare, prin care oamenii ajung să îndeplinească anumite funcții. Chiar dacă există ascensiune pe ceea ce am putea numi scară socială, aceasta este relativ limitată, iar adesea mediul de apartenență, înțeles mai întotdeauna prin cel familial, este factorul determinant. Bineînțeles, din acest proces de autoreglare fac parte și exemplele negative, în care copiii unor părinți bogați și inteligenți eșuează în a duce mai departe moștenirea părinților și ajung să creeze ceea ce am putea numi mobilitate socială descendentă.


Succesul în educație, excelența în școală devin o provocare tot mai mare în convertirea acestor cunoștințe în abilități vandabile, care pot fi valorificate pe piața muncii. Puțini angajatori mai consultă hârtiile pe care cei interesați de un post le prezintă la angajare, prima dată e pusă întrebarea: „Ce știi să faci?”, abia apoi patalamalele pot veni ca un întăritor care pot ajuta la încadrarea noului angajat într-o grilă de salarizare.

Care este relația dintre educația realizată în școlile românești și piața muncii?

Voluntariatul, experiența de orice fel contează tot mai mult la angajare acum. Ce sunt acestea, de fapt? Un semn pentru angajatori că au la îndemână un angajat care li se poate dedica lor în totalitate, o precondiție pentru spălarea pe creier ulterioară, utilizată cel mai evident în multinaționale. Concedii, bonusuri, beneficii, toate acestea fac parte din politica de spălare pe creier.

Revenind la educație și la mobilitatea socială, o întrebare firească își face apariția în acest context, cât timp va mai continua să funcționeze sistemul de educație actual, având în vedere că acesta funcționează deficitar? Școlim atâtea minți, dar suntem departe de ceea ce cere piața muncii, angajatorii trebuie să mai investească în ei, asta fiind un semn clar că școala eșuează în demersurile ei de a crea „profesioniști”.


Oare ce rol are școala și orice formă de educație formală în general în mobilitatea socială? Nu este chiar ea una dintre factorii care conduc la eșec și produc eșecuri în masă? Totul acoperit de dreptul la educație al tuturor și de aspirațiile pe care le injectează în tinerii din facultăți, mulți dintre ei ajung să creadă că e sub demnitatea lor de a își accepta un anumit loc în societate, având patalamaua care le atestă capacitățile intelectuale și presupusele abilități practice.


Undeva acest lanț vicios trebuie să se rupă, o verigă să cedeze și să conducă la schimbare, mai devreme sau mai târziu. Ceea ce trebuie să înțelegem este că nu oricine poate și trebuie să termine o facultate, mai departe filtrul trebuie să funcționeze și în cazul masterelor și doctoratelor. Lucrurile vor arăta altfel pe piața muncii de abia după ce acest proces de selecție va deveni natural.



O formă de selecție naturală există deja, numărul studenților începe să scadă tot mai mult, de abia vorbim de o formă de selecție la nivelul Bacalaureatului (mai mult artificială decât naturală, dar eficientă în felul ei), unele facultăți încep să își dezactiveze anumite specializări din lipsă de studenți, dar încă nu putem proba că aceasta este o formă de selecție. Asta mai ales dacă aruncăm o privire la anumite specializări precum dreptul și literele, de acolo an de an ies sute de presupuși profesioniști, piața muncii nu e pregătită să îi absoarbă, iar dacă o mică nișă se dovedește permeabilă pentru un mic segment de absolvenți, aceștia sunt inadecvați tocmai prin handicapurile dobândite în facultate, pardon, învățate.

Școala românească actuală produce cifre fantastice de absolvenți anual, însă piața muncii ne demonstrează că forma în care vedem noi curba evoluției este cu totul diferită de realitate. Educația în actuala formă conduce la creșterea unei masei amorfe de persoane care nu reușesc să își găsească locul pe scara socială, iar dacă am adus aminte de evoluție, aceste persoane nu contribuie sub nicio formă la evoluția societății, sunt mai degrabă o povară.