Hiperintenția sau cum să te încurci singur

Fiecare luptă pentru a atinge anumite obiective. În funcție de motivația și aspirațiile fiecăruia, acestuia pot fi setate la un nivel mai înalt sau la un nivel jos. Cu siguranță, toți facem tot posibilul pentru a ne atinge aceste obiective, de multe ori epuizăm orice posibilitate, poate, poate vom reuși să ajungem unde ne dorim. Însă, de puține ori ne dăm seama că ne încurcăm singuri, cum ar spune românul, „ne punem singuri bețe-n roate”. Paradoxul este că de puține ori conștientizăm acest lucru și încercăm să remediem situația.


Viktor Frankl, psihiatrul austriac de origine evreică, fondator al logopediei pe baza informațiilor extrase din lucrările lui Sigmund Freud și Alfred Adler, oferă o posibilă soluție pentru această problemă, care, în lucrările sale, poartă numele de hiperintenție. Mecanismul care stă la baza hiperintenției este extrem de simplu, dar această simplitate este compensată de către complexitatea fenomenelor și comportamentul în cazul cărora se aplică acest principiu.

Hiperintenția apare în momentul în care îți dorești să faci mult un lucru. Frankl prin această teorie spune că cu cât îți dorești mai mult să faci acel lucru, cu atât șansele să eșuezi sunt mai mari. Un exemplu pe care îl găsim în toate materialele în care găsim informații despre hiperintenție este cel al somnului. Când nu ai somn începi să te gândești de ce și cauți tot felul de soluții să adormi, ei bine, cred că v-ați dat seama că astfel nici atât nu mai adormi pentru că te ții ocupat singur.

Un alt exemplu de hiperintenție apare adeseori printre elevi și studenți când vine vorba de învățat. Cu cât un elev sau un student își dorește să învețe mai mult și într-un timp mai scurt, cu atât acest proces de învățare este mai greu și uneori se termină prin neînvățare. O soluție în acest sens este împărțirea materiei în mai multe fragmente și învățarea treptată a fiecăruia, astfel încât la sfârșit să poți repeta toată materia și să poți insista pe părțile pe care nu le știi destul de bine, dar, bineînțeles, învățarea este un proces personalizabil, depinde de la om la om, așa că trebuie să îți găsești singur metoda adecvată pentru a învăța.

Mai dau un exemplu de hiperintenție, nu insist pe teorie pentru că aceasta o puteți găsi cu ușurință în alte surse și nu are rost să o copii sau să o rescriu, sunt interesat să înțelegeți ce înseamnă hiperintenție și cum să găsiți soluții împotriva efectelor nefaste ale hiperintenției. Un individ suferă de arahnofobie și vrea cu orice preț să își vindece această frică. Încearcă tot felul de mijloace: citește sute de articole despre arahnofobie și cum poate fi tratată, caută cărți în care este tratat acest subiect, apelează la un terapeut, dar nu găsește o soluție și își dă seama că îi este și mai tare teamă de păienjeni. Explicația este că în timpul în care el a încercat să își trateze frica, de fapt și-a adâncit-o și mai tare.

Soluția pentru a scăpa de hiperintenție este setarea unor obiective mai apropiate de capacitățile tale, mai ușor realizabile, să spun așa, dar lucrul cel mai important este să nu te axezi pe problema pe care o ai, ci să încerci să îți alegi altceva cu care să îți ocupi atenția pentru că s-ar putea să îți distrugi singuri progresele pe care ai reușit să le faci.