Teoria etichetării sociale

Etichetare a devenit odată cu răspândirea rețelei de socializare Facebook un cuvânt deseori folosit, dar teoria etichetării nu are nicio legătură cu tag-urile de pe Facebook, deși această teorie tot pe etichete se bazează și dacă stăm să ne gândim mai bine am găsi niște asemănări.

Teoria etichetării sociale (social labeling theory) a fost formulată de către sociologul american Howard Saul Becker în lucrarea sa intitulată „Outsiders: Studies in the Sociology of Deviance” („Cei din afară: Studii de Sociologie a devianței”) în care
explică modul în care grupurile deviante se formează.  La dezvoltarea teoriei etichetării au contribuit și G. H. Mead, Frank Tannenbaum, Edwin Lemert, Albert Memmi, Erwin Goffman și David Matza.

Etichetele sunt anumite păreri ale altora despre o anumită persoană sau un anumit grup. Să spunem că un grup de tineri încep să fure din mașini. Le-a reuși prima infracțiune și continuă cu o alta în care nu sunt prinși. După aceasta își dau seama că nu este corect ce fac și se opresc din infracțiuni, dar cei din jurul lor încep să spună că au auzit că se ocupă de furturi și îi etichetează drept infractori. Asta îi determină pe ei să se considere infractori și îi determină să se apuce din nou de furat, întârind în ei sentimentul de „noi”, un grup diferit față de restul, considerându-se buni în ceea ce fac și niciodată nu au dubii în ceea ce privește legalitatea și moralitatea acțiunilor lor.

Astfel, putem extrapola teoria etichetării sociale prezentate în exemplul de mai sus și ne putem da seama ce efect au stereotipiile asupra grupurilor minoritare. Nu doar că aceste informații nu sunt corecte, nici din punct de vedere logic, sunt generalizări pripite și nici din punct de vedere social, dar membrii grupului care sunt ținta stereotipiilor își asumă informațiile transmise prin stereotipii și își dezvoltă comportamente adecvate acestora.

Un alt exemplu de etichetare: într-o clasă un profesor nou intră și își face o primă impresie despre elevi, le pune câteva întrebări, discută cu ei și trage concluzii, pe unii îi etichetează drept buni elevi, care învață și sunt deștepți, iar pe alții îi etichetează drept proști și zice că nu învață, deși aceștia au capacitatea de a învăța și uneori chiar învață. De-a lungul anului școlar pe baza etichetării el îi favorizează pe cei pe care-i consideră deștepți și îi face pe cei cu capacități intelectuale mai reduse să se simtă marginalizați și îi convinge că sunt proști. Odată ce aceștia își asumă această etichetă încep să nu mai învețe și uită orice încercare de a învăța și de a progresa.

Deci, teoria etichetării sociale este o posibilă cale prin care ne putem explica cum se formează grupurile marginale ale societății și cum grupurile majoritare contribuie la adâncirea conflictului prin etichetări.

Teoria etichetării poate fi folosită pentru explicarea fiecărui comportament deviant în parte, spre exemplu, această teorie este deseori folosită în criminologie pentru a explica modul în care devianții realizează crimele și modul în care acest comportament se extinde la nivelul unui grup. Asemeni se explică și homosexualitate, furturile, consumul de droguri și alte comportamente delincvente din societate.